Adăscăliței Dumitru

Preoți slujitori Ianuarie 9, 2013
Sunt născut la data de 26 Septembrie 1959 în Brehuiesti, Comuna Vlădeni, Judeţul Botoşani, ca cel de-al treilea copil al părinţilor Ioan şi  Ecaterina Adăscălitei. Şcoala gimnazială am absolvit-o între anii 1965-1974 în satul Brehuieşti, clasele a 9-a şi a 10-a, prima treaptă de liceu, la Vlădeni, iar între anii 1976-1981, am absolvit Seminarul Teologic de la Mănăstirea Neamţ.
 
După terminarea seminarului, m-am căsătorit cu Crăciun Maria din Tg. Neamţ, iar în luna Septembrie, ziua 19 anul 1981 am fost hirotonit preot pe seama parohiei Dorobanţi, Com. Nicşeni, la vârsta de 22 de ani. Am activat în Dorobanţi până în anul 1987, când m-am transferat la Parohia Nicşeni, aceeaşi comună, unde activez şi în prezent. Pe parcursul acestor ani, am făcut două reparaţii capitale la Biserică din Dorobanţi şi Biserica din Nicşeni, pe care apoi le-am sfinţit, primind  rangul de Sachelar. Apoi am zidit din temelie biserica din cătunul Dacia, format din 28 de case, pe care a sfinţit-o Preafericitul Părinte Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei. Cu ocazia sfinţirii am fost făcut Iconom Stavrofor.
 
Tot pe parcursul acestor ani am ridicat o casă socială în curtea Bisericii Nicşeni, am finalizat lucrările la casa parohiala, am dotat biserica cu veşminte, policandre, vase de cult, Sfânta Evanghelie şi altele. Am două fete, cea mai mare născută în 1982, este învăţătoare, căsătorită cu Preotul Miorcaneanu Ionuţ, de la Parohia Tudor Vladimirescu, Protopopiatul Săveni şi au trei copii. Iar cealaltă mai mică, născută în anul 1996 este în clasa a 10-a, la liceul A.T Laurian, Botoşani.

Data hirotonire: 1981-09-19